Grupele de părtăşie

GHIDUL

grupurilor mici de părtăşie

 

 

 

Daniel Chereji

  

 

 

Copyright © 2013 by Daniel CHEREJI

 

 

Toate drepturile asupra ediţiei revin lui Daniel Chereji.

Nicio parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă

sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun mijloc

fără permisiunea scrisă a autorului.

 

Prima ediţie, 2013

Toate citatele biblice sunt preluate din

Versiunea Dumitru Cornilescu.

 

 

Design copertă: Marina Pintea  

Tehnoredactare: Daniel Chereji, Marina Pintea

 

  

 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CHEREJI, DANIEL

Ghidul grupurilor mici de părtăşie

ISBN XXXXXXXXXXXXX

 

 

 

 

 

  

 

 

CUPRINS

 

Scopul grupurilor mici de părtăşie ………………….………...... 4

 

Teologia grupurilor mici de părtăşie ………………………..….. 7

 

Avantajele grupurilor mici de părtăşie ………………………... 12

 

Cum să conduci discuţiile în grupul mic de părtăşie  …………. 16

 

Tipuri de comportament pozitiv ………………………………. 19

 

Tipuri de comportament negativ ……………………………… 20

 

Cum să organizezi întâlnirile ………………………………….. 22

 

Ce să nu faci niciodată la grupul de părtăşie ………………….. 24

 

Noţiuni elementare de exegeză ………………………………... 26

 

Bibliografie selectivă…………………………………………... 38

 

 

 

SCOPUL GRUPURILOR

MICI DE PĂRTĂŞIE

 

În cercurile evanghelice suntem deja obişnuiţi cu ideea de existenţă a grupurilor mici de studiu biblic. Cu toate acestea, răspândirea grupurilor de studiu nu are ponderea, popularitatea şi nici succesul pe care l-am aştepta. În cele ce urmează, aş dori să fac o pledoarie în favoarea grupurilor mici de părtăşie, nu în spiritul concurenţei cu grupurile de studiu, ci, mai degrabă, arătând că grupurile mici de studiu biblic sunt menite să existe în cadrul grupurilor de părtăşie.

Exact aşa după cum scopul principal al creării omului a fost ca acesta să aibă părtăşie cu Dumnezeu şi nu să se implice în studiu, tot aşa şi în privinţa relaţiilor pe orizontală, suntem chemaţi să avem părtăşie unii cu alţii, înainte de a studia unii cu alţii. Domnul Isus Cristos însuşi, când a fost pe pământ, şi-a format înainte de toate, un grup de părtăşie. Este adevărat că acel grup avea să înveţe şi să studieze, dar Cristos şi-a clădit grupul de ucenici după modelul peripatetic, în care scopul principal nu a fost doar învăţarea sau studiul teoretic, ci mai degrabă învăţarea practică, prin observarea vieţii Mântuitorului.

Este evident că un grup de credincioşi care se adună împreună, nu studiază tot timpul. Aceştia doresc să se închine împreună, să aibă părtăşie, să înveţe sau să dorească să îşi împărtăşească credinţa. Existenţa unui grup mic de părtăşie, oferă cu generozitate posibilitatea ca în cadrul lui să aibă loc manifestarea atât a închinării, cât şi a părtăşiei, a învăţării Cuvântului, precum şi a întoarcerii altora la Cristos. Orice biserică, indiferent de numărul credincioşilor, are nevoie să dezvolte existenţa grupurilor mici de părtăşie.

Când privim în Scriptură pentru a descoperi scopurile pe care le are Dumnezeu cu biserica, înţelegem că grupurile mici de părtăşie ajută cel mai bine îndeplinirea scopurilor esenţiale ale bisericii. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că scopurile esenţiale ale bisericii lui Cristos sunt  închinarea, părtăşia, maturizarea spirituală şi evanghelizarea. În acelaşi timp, putem observa din practica bisericii primare, faptul că închinarea activă a tuturor credincioşilor, învăţarea temeinică a Cuvântului, părtăşia eficientă precum şi evanghelizarea celor nemântuiţi, pot fi puse în practică, având o eficienţă maximă în contextul grupurilor mici de părtăşie. Din acest punct de vedere, se poate spune că grupurile mici de părtăşie sunt vehiculele care pun cel mai bine în mişcare îndeplinirea cu succes a scopurilor pentru care există biserica. Astfel că, grupurile mici de părtăşie ar trebui să existe pentru:

-          Închinarea Domnului

-          Întărirea părtăşiei

-          Învăţarea Cuvântului

-          Întoarcerea altora

Închinarea adusă Domnului poate fi definită ca şi răspunsul pe care îl are omul la ceea ce descoperă despre Dumnezeu. Când vine laolaltă, biserica lui Cristos se închină, aducând împreună glorie şi adorare Dumnezeului veşnic.

Din nefericire, în fiecare duminică la amiază, milioane de oameni pleacă de la întâlnirea bisericii din care fac parte, cu sentimentul că s-au închinat lui Dumnezeu, deşi, probabil cei mai mulţi dintre ei nu au rostit nicio rugăciune, n-au murmurat măcar o cântare, ci pur şi simplu au fost martorii pasivi ai unei închinări care nu şi-a atins scopul.

Cu promisiunea că Domnul onorează un grup format din doi sau trei credincioşi, închinarea din grupurile mici va suplini ceea ce nu este posibil în cazul unor mari mulţimi de oameni. În cadrul unui grup mic, în mod sigur că cei care-l formează vor putea să se roage şi să cânte,  aducându-i astfel glorie Domnului.

§  „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”“ (Matei 18:20)

Părtăşia este, de asemenea, aplicabilă în mod special în cadrul grupurilor mici. În acest context, oamenii se cunosc, pot interacţiona, îşi pot împărtăşi problemele şi se pot ajuta unii pe alţii.

Învăţarea Cuvântului îşi dovedeşte eficienţa maximă, tot în cadrul unui grup mic.

§  „Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.“ (Faptele apostolilor 19:9)

§  „A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.“ (Faptele apostolilor 18:26)

În privinţa întoarcerii altor oameni la ascultarea credinţei, să ne amintim că ucenicii au fost trimişi de către Domnul Isus, doi câte doi, mai apoi, echipele misionare erau formate din echipe cu un număr redus de persoane, iar în perioada primei biserici, cele mai multe convertiri au avut loc în grupuri mici.

§  „După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.“ (Luca 10:1)

§  „În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.“(Luca 10:21)

§  „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.“ (Faptele apostolilor 13:2-3)

§  „A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase. Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat.“ (Faptele apostolilor 10:24-25)

§  „Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui.“ (Faptele apostolilor 16:32)

Este evident astfel, că Biserica lui Cristos îşi poate duce la îndeplinire cu succes scopurile, atunci când înţelege să încurajeze formarea şi fiinţarea a cât mai multor grupuri de părtăşie în cadrul bisericii locale.

TEOLOGIA GRUPURILOR

MICI DE PĂRTĂŞIE

 

Indiferent de felul în care merg lucrurile într-o biserică, dacă nu există relaţii strânse în sânul ei, aceasta va ajunge să treacă printr-o criză majoră. Formarea grupurilor mici de părtăşie nu trebuie privită ca şi o altă invenţie, în strădania de a scoate biserica din impas. La baza viziunii grupurilor mici de părtăşie stau motivaţii teologice.

 

1. Natura Dumnezeirii

„…ne închinăm unui Dumnezeu în trinitate şi Trinitatea în Unitate: nici confundând Persoanele, nici împărăţind Substanţa. Pentru că există o Persoană a Tatălui, o alta a Fiului şi o alta a Duhului Sfânt şi toate sunt una: în slavă egale, în măreţie veşnice. După cum Tatăl este, tot aşa şi Fiul şi la fel este şi Duhul Sfânt.” Extras din Crezul Athanasian

Dumnezeirea exprimă cel mai bine ideea de comunitate, pentru că Dumnezeirea există şi trăieşte în părtăşie. Noi ne închinăm unui Dumnezeu Triunic: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care există dintotdeauna şi pentru totdeauna într-o armonie desăvârşită.

§  „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.“ (Geneza 1:26-27)

Putem spune că în cadrul Sfintei Treimi există un grup de părtăşie format din trei persoane. Modelul Trinităţii este de fapt, modelul desăvârşit de armonie şi unitate. Noi suntem chemaţi să construim relaţii armonioase de părtăşie, după tiparul Sfintei Treimi.

 

2. Natura omului

§  „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”“ (Geneza 1:26)

Scopul lui Dumnezeu a fost să creeze fiinţe cu care să intre în părtăşie. El nu a creat o mie de oameni, ci unul singur. Omul este prin natura sa o fiinţă capabilă să stabilească relaţii şi să trăiască în comunitate. Omul a fost făcut să trăiască în comunităţi mici. Astfel că, familia este locul care i se potriveşte cel mai bine omului pentru a trăi şi a fi fericit (după ce este născut din nou).

Când Dumnezeu l-a creat pe om, El şi-a asumat acest risc, ca omul să intre sau în părtăşie cu El, sau în părtăşie cu Diavolul. Eva a fost şi ea creată pentru a trăi în comunitate, în familie, chiar prin felul în care a fost concepută. Copiii sunt creaţi de asemenea pentru a face parte din familii şi se integrează mult mai uşor în comunităţi mici.

 

3. Planul lui Dumnezeu cu poporul Său

Întotdeauna, lui Dumnezeu i-a făcut plăcere să intre în relaţie cu anumiţi oameni. (Avraam, Moise, David…)

§  „Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.“(Geneza 12:1)

§  „Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.“ (Exodul 3:1-2)

Modul în care a poruncit să fie organizat poporul evreu (pe familii, pe case, pe seminţii) arată cât de interesat era în păstrarea comunităţii şi identităţii.

§  „Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele casei părinţilor lui; să tăbărască în faţa şi împrejurul Cortului întâlnirii.“ (Numeri 2:1-2)

§  „Şi copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Aşa tăbărau ei, după steagurile lor; şi astfel porneau la drum, fiecare după familia lui, după casa părinţilor lui.“ (Numeri 2:34)

De asemenea, felul în care sunt date poruncile se referă la o trăire în comunitate.

§  „Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: „V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt,“ (Exodul 3:16)

Poruncile primite din partea Domnului, fac mereu referire la convieţuirea cu aproapele, fapt care arată cât de importantă era pentru Dumnezeu trăirea într-o comunitate interdependentă.

 

4. Viziunea Domnului Isus

Viziunea Domnului Isus a fost să formeze un grup mic de oameni, care altfel nu ar fi stat împreună sub nici o formă. Timp de aproximativ trei ani, a trăit alături de ei, observându-le egoismul, dorinţa de a fi primii, răutatea, gelozia sau ignoranţa.

Cu toate acestea, El a continuat să-i iubească, să-i ierte, să-i corecteze şi să-i înveţe,  formându-i aşa cum a dorit El. Cristos a fost şi un om al mulţimilor, dar a petrecut cel mai mult timp cu acel grup mic, oare nu tocmai pentru a ne arăta cum se formează şi care este tiparul pentru noua comunitate, biserica? Chiar în grupul de doisprezece ucenici, a avut un grup şi mai mic, cu care a petrecut momente mai sensibile şi profunde.

§  „După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.“ (Matei 17:1)

§  „A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare.“ (Matei 26:37)

 

5. Natura Bisericii

În Scriptură, avem prezentată clar intenţia lui Cristos cu biserica:

§  „Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.” „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.“ (Matei 16:13-20)

§  „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”“ (Matei 18:15-20)

§  „Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.“ (Efeseni 4:16)

Observăm, că în mintea Sa, ideea de părtăşie era de doi sau trei inşi. Domnul Isus a ştiut cel mai bine cum se exprimă părtăşia. De asemenea, Cina Domnului a fost instituită într-un cadru intim al părtăşiei(erau prezenţi 13 inşi). Cineva spunea că în aşteptarea venirii Duhului Sfânt, cei o sută douăzeci s-au împărţit în grupe mici.(aceasta este regula pe care o urmează orice grup de o sută douăzeci de persoane care se adună într-o cameră)

Prima biserică a trăit într-o astfel de părtăşie:

§  „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.“ (Faptele apostolilor 2:41-47)

§  „Şi, în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.“ (Faptele apostolilor 5:42)

Toate adunările bisericii primare erau în case, deci grupuri mici de oameni.

§  „Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor. (Romani 16:5)

§  „Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul.“ (1 Corinteni 16:19)

§  „Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din casa Cezarului.“ (Filipeni 4:22)

§  „Spuneţi sănătate fraţilor din Laodicea, şi lui Nimfa, şi Bisericii din casa lui.“ (Coloseni 4:15)

Acesta a fost modul în care biserica s-a dezvoltat spiritual şi numeric, aşa cum nu a făcut-o niciodată de atunci încoace, în toate cele douăzeci de veacuri de existenţă. Iar visul final al lui Dumnezeu, exprimat de Domnul Isus, este să instaureze în fiecare răscumpărat al Său, acea legătură de comuniune eternă care redă esenţa părtăşiei divine: ”voi cina cu el şi el cu Mine”(Apoc.3:20).

 

 

 

AVANTAJELE GRUPURILOR

MICI DE PĂRTĂŞIE

 

 Apartenenţă

În grupurile mici, sentimentul că eşti parte a unui grup este mult mai pronunţat decât într-o comunitate extrem de numeroasă.

§  „După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.“ (Faptele apostolilor 4:23)

 

Beneficiul slujirii

Slujirea întotdeauna împlineşte, tocmai de aceea, oamenii care nu slujesc vor găsi cel mai repede motive de nemulţumire. Grupul mic este locul în care îţi poţi pune în practică cunoştinţele şi dorinţa de a sluji. Biserica primară a crescut foarte repede şi pentru că organizată în grupuri mici, fiecare credincios avea posibilitatea să slujească.

§  „Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. Şi, dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor; căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor.“ (1 Corinteni 14:26-33)

 

Creştere

Grupul mic este şi locul potrivit pentru creştere spirituală. Deşi Apolo predica Cuvântul lui Dumnezeu, Aquila şi Priscila i-au oferit şansa creşterii şi aprofundării cunoştinţelor, într-un grup mic de părtăşie.

§  „A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.“ (Faptele apostolilor 18:26)

În perioada comunismului, în bisericile baptiste de la ţară, oamenii erau antrenaţi interactiv la studiul biblic. În acest fel s-au obişnuit să vorbească, au căpătat cunoştinţe vaste şi au putut fi folosiţi în slujirea şi predicarea Cuvântului, în ciuda faptului că autorităţile au împiedicat pregătirea slujitorilor într-un cadru formal. În zilele noastre, datorită pasivităţii, neimplicării dar şi lipsei de interacţiune în cadrul unor grupuri mici, membrii bisericilor nu sunt atât de maturi şi nici nu cunosc atât de multe lucruri din Scriptură, în ciuda cantităţii de informaţie care există în prezent.

 

Dinamica relaţiilor

Dinamica relaţiilor este net superioară în grupurile mici faţă de alte structuri. În cadrul grupurilor mici se pot dezvolta legături de calitate, deoarece părtăşia este mai intensă, iar comunicarea pe măsură. Cum ar putea exista relaţii mature într-un grup mare, în care nici măcar nu cunoşti numele celorlalţi? Grupul mic de părtăşie oferă un cadru optim pentru existenţa unor relaţii dinamice, în care comunicarea va fi eficientă, flexibilitatea mai mare, confidenţialitatea sporită, iar răspunderea mult mai pronunţată.

§  „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.“ (Matei 18:15-17)

§  „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”“ (Matei 18:20)

§  „Împotriva unui prezbiter să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori.“ (1 Timotei 5:19)

 

Evanghelizarea altora

Grupurile mici de părtăşie sunt cadrul ideal pentru aducerea altora la Cristos. Sutaşul Corneliu şi-a chemat prietenii la el acasă, ca să audă Evanghelia.

§  „Petru deci i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit. A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.“ (Faptele apostolilor 10:23-24)

§  „Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum, dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”“ (Faptele apostolilor 10:33)

În biserica primului secol, bisericile-casă erau cele mai răspândite, iar oamenii luau contact cu Evanghelia într-un mod mai direct şi mai simplu. Adevărul este că mult mai uşor poţi să-i duci pe oameni în casa ta, decât în biserica pe care o frecventezi.

 

Folosirea darurilor spirituale

În grupul mare al bisericii, este foarte greu sau aproape imposibil ca toţi membri să slujească(să aibă un cuvânt de zidire spirituală, să cânte, să îngrijească de nevoile altora…). Dar într-un grup mic, fiecare credincios are ocazia să-şi exercite, exerseze şi să-şi „şlefuiască” darul spiritual. Oare cum credeţi că se poate împlini îndemnul biblic al creşterii spirituale, altfel decât în cadrul unui grup mic de părtăşie?

§  „Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.“ (Efeseni 4:16)

 

Grija de fraţi

Într-un grup mic, grija de fraţi este mult mai accentuată decât în cadrul comunităţilor mari. Într-un astfel de grup, poţi observa mai uşor problemele, necazurile, căderile, dificultăţile şi zbaterile prin care trece un alt credincios.

§  Vegheaţi unii asupra altoraeste o poruncă pe care o poţi pune în practică cel mai bine în contextul grupului mic de părtăşie.

§  „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.“ (Galateni 5:13)

§  „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.“ (Galateni 6:2)

 

Hrănirea reciprocă

În cadrul grupului mic de părtăşie, corespondenţa dintre a da şi a primi este pe deplin realizabilă. Doar în cadrul unui grup mic de părtăşie, există posibilitatea reală ca fiecare să slujească şi fiecare să fie slujit.

§  „Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu.“ (Romani 1:11-12)

§  „În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii.“ (Romani 15:14)

 

Învăţarea multiplă

Grupul mic de părtăşie oferă contextul învăţării multiple:

-          învăţăm să ne rugăm mai eficient

-          învăţăm să comunicăm

-          învăţăm să ne exprimăm

-          învăţăm să căpătăm încredere

-          învăţăm să ne împărtăşim viaţa

-          învăţăm să ne acceptăm

-          învăţăm să ne mărturisim credinţa

 

 

 

CUM SĂ CONDUCI DISCUŢIILE

ÎN GRUPUL MIC DE PĂRTĂŞIE

 

1. Învaţă să cunoşti personalitatea şi starea spirituală a membrilor grupului. În felul acesta, vei şti să te apropii cu înţelepciune de fiecare membru al grupului şi vei putea aborda temele potrivite cu maturitatea lor spirituală.

 

2. Creează o atmosferă destinsă. Oricum, grupul mic oferă prin natura lui un cadru mai intim, iar dacă se va crea atmosfera potrivită, oamenii se vor deschide, vor comunica şi se vor implica fără reţinere.

 

3. Stabiliţi de comun acord un obiectiv clar: unde vreţi să ajungeţi? Grupurile care nu au un obiectiv clar, stabilit dinainte, nu au şanse de supravieţuire, tocmai de aceea, este bine să vă fixaţi o ţintă pe care să o atingeţi. De exemplu:

-          vrem să studiem o carte din Scriptură.

-          vrem să parcurgem un studiu despre viaţa de familie.

-          vrem să studiem doctrina despre mântuire.

-          vrem să-i câştigăm pentru Cristos pe cei din familiile noastre.

 

4. Începe discuţia prin a capta atenţia.

Dacă nu ştii să faci subiectul discuţiei cât mai atrăgător, îi vei pierde pe oameni înainte de a începe să discutaţi tema propusă. Tocmai de aceea, caută să-i faci interesaţi pe oameni chiar de la începutul discuţiei sau temei propuse.

 

5. Pune întrebări.

A şti să pui întrebări este o artă, de aceea, întrebările inteligente vor da naştere celor mai interesante şi profunde discuţii. Nu pune întrebări demne de personajele lui Caragiale. (nu-i aşa că sunt patru Evanghelii?) Astfel de întrebări cer răspunsul da sau nu, iar în acest fel se blochează cursul discuţiilor şi implicit dezvoltarea subiectului.

Nu pune nici întrebări restrictive.(care sunt cele două calităţi importante la un slujitor?) O astfel de întrebare dă impresia că tu te-ai gândit deja ce răspuns aştepţi şi nu are nimeni cum să ghicească ceea ce gândeşti tu. Mai degrabă, pune întrebări deschise, care să lărgească orizontul discuţiei şi să ajute grupul să descopere lucruri noi şi utile.(ce învăţăm din acest text?; care sunt aplicaţiile practice pentru noi?; numiţi câteva calităţi ale personajului principal din text)

 

6. Tratează cu interes descoperirile şi observaţiile membrilor grupului. Când cineva face o observaţie interesantă, nu avem voie să trecem cu vederea acest lucru, dimpotrivă, trebuie tratată cu interes şi apreciere. O astfel de atitudine îi va face pe toţi membri grupului să se simtă apreciaţi şi vor fi încurajaţi să coopereze şi  mai mult în viitor.

 

7. Lasă să primeze întotdeauna autoritatea Cuvântului. Noi nu trebuie să căutăm afirmarea şi impunerea părerilor personale. Nu ideile noastre trebuie promovate şi susţinute.Oamenii trebuie să accepte ca ultimă sursă de autoritate, Scriptura.Chiar dacă vor fi expuse păreri personale, lăsaţi ca ultimul cuvânt să fie Cuvântul lui Dumnezeu.De aceea este bine ca în loc de afirmaţii de genul: „eu cred că…” sau „părerea mea este…”, să ne obişnuim să spunem cu convingere: „Biblia spune…”, sau „Cuvântul Domnului zice…”.

 

8. Menţine discuţia la subiect. Dacă nu menţii cursul iniţial al discuţiei, nu veţi reuşi să ajungeţi niciodată la o concluzie în privinţa subiectului discutat, prin urmare, căutaţi să nu vă abateţi de la tema principală. Cu blândeţe şi înţelepciune, poţi interveni, spunând ceva de genul: „subiectul deschis este foarte interesant şi merită să-i acordăm mai multă atenţie. Pentru că nu suntem suficient de pregătiţi să-l abordăm acum, o să ne ocupăm de el într-una din întâlnirile viitoare, aşa că vă propun să ne întoarcem la discuţia noastră”.

 

9. Notează noile teme care apar pe parcurs. În timpul discuţiilor vor apărea cu siguranţă subiecte noi. Cel mai bine este să nu vă angajaţi atunci în discutarea acelor subiecte, ci să le notaţi şi acestea pot constitui teme pentru întâlnirile următoare, iar voi veţi avea răgazul necesar să vă pregătiţi temeinic pentru acel subiect.

 

10.Rezumă discuţia şi concluzionează. Dacă nu veţi trage o concluzie, grupul va avea sentimentul unui eşec sau al muncii în zadar.Mai ales dacă discuţiile au fost lungi, este bine să se facă un rezumat succint şi să se evidenţieze câteva concluzii clare pe marginea celor discutate.

 

 

 

TIPURI DE

COMPORTAMENT POZITIV

 

Pentru o mai bună cunoaştere a personalităţii membrilor grupului, sunt prezentate câteva tipuri de comportament pe care le veţi întâlni la cei din grup.

 

v  fratele Galerie: este persoana care îi încurajează pe ceilalţi, le apreciază intervenţiile şi îi stimulează să participe mai intens la discuţii.

 

v  fratele Exploratoru: caută mereu domenii neexplorate de grup, este interesat şi de alte puncte de vedere, nu se mulţumeşte cu lucruri superficiale.

 

v  fratele Edison: intervine cu o soluţie salvatoare când grupul este în impas; face „lumină” când există confuzie.

 

v  fratele Pace: aplanează conflictele şi ştie detensiona situaţiile dificile; caută soluţii pacificatoare între cei care nu sunt de acord cu privire la un anumit subiect.

 

v  fratele Scânteie: are mereu idei noi şi în acest fel menţine dinamica grupului; ajută grupul să nu bată pasul pe loc.

 

v  fratele Ceasornicaru: ţine ca lucrurile să meargă într-un ritm anume; nu va tolera abaterile de la subiect; va atrage atenţia celor care au întârziat şi vă va aminti că este ora de încheiere.

 

v  fratele Analiză: analizează întotdeauna situaţiile cu atenţie, nu trece superficial peste o situaţie dacă este neclară, examinează orice argument cu migală.

 

v  fratele Sinteză: are capacitatea de a aduna ideile risipite pentru a le pune într-o concluzie.

TIPURI DE

COMPORTAMENT NEGATIV

 

Aceste trăsături sunt negative şi s-ar putea să le întâlniţi în unele grupuri, însă trebuie să ştiţi că ele nu reprezintă întreaga personalitate a acelor oameni. De exemplu, fratele Ciocan poate fi în acelaşi timp şi fratele Scânteie.Acţionând cu înţelepciune şi tact, aceste roluri negative pot fi estompate. Cu cât grupul va căpăta experienţă mai multă, membri vor învăţa să interacţioneze mai eficient şi matur între ei.

 

v  fratele Contra: se va situa mereu pe o poziţie opusă celorlalţi membri ai grupului.

 

v  fratele Tăcutu: ai impresia că nu este interesat, dar este mai  degrabă timid, participă la discuţii fără să vorbească; trebuie să-l determini să-şi exprime părerea.

 

v  fratele şi sora Hodorogu: sunt cei mai vorbăreţi din grup; au un debit verbal exagerat, iar dacă nu-i struneşti, vor acapara toată discuţia.

 

v  fratele Supăratu: se supără foarte uşor, aproape fără motiv; dacă nu eşti de acord cu ideile lui, va crede că ai ceva împotriva lui şi că îl subestimezi.

 

v  fratele şi sora Poştaşu: sunt cei care poartă „ştirile”; de la ei afli prima bârfă, noutăţile sau evenimentele; dacă nu le dai ocazia să spună noutăţile în grup, le vor anunţa prin rugăciune.

 

v  fratele Nehotărâtu: nu îşi poate preciza poziţia, nu are idei originale; de regulă, va fi de partea celor care câştigă.

 

v  fratele Ciocan: este dur, jigneşte chiar fără să-şi dea seama, îi place să ironizeze.

 

v  fratele Mândru: va vorbi ori de câte ori are ocazia  despre realizările lui şi nu va băga de seamă eforturile şi contribuţia altora.

 

v  fratele Şugubăţu: glumeşte mereu, are o glumă pentru fiecare situaţie, poate oricând să te facă să râzi.

 

 

 

 

CUM SĂ ORGANIZEZI

ÎNTÂLNIRILE?

 

1. Anunţă din timp:

-          data

-          locul

-          ora

-          tema

-          responsabilităţile

 

2. Asigură-te că totul este în ordine în privinţa locului de întâlnire:

-          că gazda este disponibilă

-          că este acasă

-          că există un loc optim de întâlnire: scaune, căldură, acces la toaletă

 

3. Verifică dacă ştiu toţi locul întâlnirii:

-          zona

-          adresa

-          mijloacele de transport cu care pot ajunge acolo

 

4. Fixaţi un scop specific pentru fiecare întâlnire. În acest fel, fiecare va şti din timp care este scopul întâlnirii respective şi se va putea pregăti cât mai temeinic pentru tema aceea.

 

5. Repartizaţi echilibrat timpul acordat fiecărei activităţi. Amintiţi-vă scopul grupelor mici de părtăşie şi astfel veţi putea observa care aspect din cele patru este neglijat. Cu siguranţă că la unele întâlniri, accentul va fi mai mare pe învăţarea şi studierea Cuvântului, alteori veţi acorda mai mult timp întăririi relaţiilor. Trebuie însă, să  fiţi atenţi ca în ansamblu, niciunul dintre scopuri să nu fie neglijat.

 

6. Urmăriţi implicarea activă a fiecărui membru din grup. Chiar şi într-un grup mic se poate întâmpla ca o anumită persoană să fie marginalizată. Liderul trebuie să procedeze în aşa fel încât toate persoanele din grup să fie implicate.

 

7. Interesează-te imediat când cineva lipseşte. Avantajul unui grup mic de părtăşie este că lipsa cuiva este imediat observată. Dacă ne vom interesa, probabil că vom descoperi că persoana respectivă are probleme şi în acest fel îi vom putea sări în ajutor şi ne vom putea ruga pentru ea.

 

8. Lăsaţi ordine şi curăţenie în urma voastră. Buna cuviinţă ne spune că atunci când suntem musafirii cuiva, când plecăm din locul acela, nu ar trebui să fie mai puţină ordine decât a fost când am ajuns noi acolo. Nu trebuie să aspiraţi sau să zugrăviţi, dar după mai multe întâlniri, dacă rămâne dezordine, întâlnirea va deveni o povară pentru gazdă.

 

9. Precizaţi data, ora, locul şi tema pentru următoarea întâlnire. Astfel, membrii grupului se vor putea pregăti pentru întâlnirea următoare, ceea ce va constitui un avantaj pentru calitatea întâlnirilor.

 

10. Evaluaţi periodic împreună cu grupul eficienţa întâlnirilor. Aceste evaluări vă vor ajuta să corectaţi aspectele negative şi să îmbunătăţiţi considerabil calitatea întâlnirilor precum şi eficienţa lor.

 

 

  

 

CE SĂ NU FACI NICIODATĂ

LA GRUPUL  DE PĂRTĂŞIE

 

 

NU întârziaţi. Punctualitatea ţine de bunul simţ şi de respectul faţă de celelalte persoane din grup, dar în acelaşi timp asigură buna desfăşurare a întâlnirilor grupului.

 

NU abuzaţi de timp. Este bine să precizaţi ora de începere şi ora de încheiere.Unele persoane au mai mult timp disponibil, iar altele sunt mai ocupate, altele poate sunt dependente de un anumit orar pentru tratamentul medicamentos sau au responsabilităţi familiale.Dacă veţi abuza de timp, pe unii membri ai grupului îi veţi pierde.

 

NU vă lăsaţi distrasă atenţia. Muzica sau televizorul, chiar în surdină, vă vor distrage atenţia de la scopul pentru care sunteţi acolo. Alegeţi locurile de întâlnire care vă oferă cât mai multă linişte şi intimitate.Dacă aveţi copii, ar fi bine să nu îi duceţi cu voi, ci să îi lăsaţi în grija cuiva.

 

NU vorbiţi de rău despre persoanele care nu sunt prezente. Vorbirea de rău şi bârfa sunt condamnate de Scriptură în termenii cei mai categorici. Cu siguranţă că pe agenda grupului nu figurează o astfel de temă, prin urmare, feriţi-vă de acest obicei periculos şi ingrat. Mai ales, feriţi-vă să discutaţi negativ despre biserica din care faceţi parte. Scopul pentru care vă adunaţi în cadrul grupului mic de părtăşie este să întărească unitatea bisericii şi să o maturizeze, dar dacă vorbeşti biserica de rău, mai degrabă contribui la dărâmarea ei şi nu la zidirea acesteia.

 

NU mergeţi nepregătiţi dacă aţi primit o responsabilitate. Când aţi primit o responsabilitate, înseamnă că cei din grup se bazează pe voi. Dacă veţi trata cu indiferenţă şi neglijenţă responsabilităţile primite, indiferent ce fel de scuze veţi folosi, să nu uitaţi că sunteţi veriga slabă din grupul acela.

 

NU predicaţi. Predicarea este un dar spiritual special, care îşi are contextul potrivit.

În cadrul unui grup mic de părtăşie, predica nu este cel mai potrivit mod de a stabili legătura cu ceilalţi, de aceea este bine să nu distrugeţi caracterul interactiv al grupului, predicându-le.

 

NU transformaţi întâlnirile în mese copioase. Altfel, unii din grup cu resurse mai puţine, se vor considera obligaţi să facă la fel când vor fi gazde, ori lucrul acesta ar fi pentru ei o povară. Mâncarea nu trebuie să fie niciodată un scop în sine pentru întâlnirile grupului de părtăşie, decât cu excepţia unor evenimente cu totul speciale.

 

NU faceţi „bisericuţe” în cadrul grupului. În acest fel vă asiguraţi că nu izolaţi pe nimeni şi îi veţi trata pe toţi membrii grupului la fel.

 

NU încheiaţi niciodată o întâlnire fără să vă fi rugat sau fără să fi citit Scriptura. Credincioşii care sunt membri unui grup de părtăşie, se adună întotdeauna în numele Domnului Isus Cristos. Ceea ce face diferită întâlnirea unui grup de părtăşie format din oameni credincioşi şi întâlnirea unui club, este tocmai legătura cu Domnul şi cu Cuvântul Său.

 

NU renunţaţi la întâlniri din motive puerile. Nu vă folosiţi de scuze de genul: nu vin toţi, nu am timp, pentru că şi alţii sunt ocupaţi, dar îşi fac timp. Dacă aceste întâlniri vor fi importante pentru tine, cu siguranţă că îţi vei face timp ca să poţi participa.

 

 

 

NOŢIUNI ELEMENTARE DE EXEGEZĂ

 

 

Exegeza presupune descoperirea sensului iniţial al scrierii.  În procesul de exegeză căutăm să aflăm:

-          ce a vrut să spună autorul

-          ce a vrut să transmită destinatarului iniţial

-          să descoperim ceea ce spune textul, nu ce am vrea noi să spună sau să însemne

 

În cadrul procesului de exegeză există etapa observării, interpretării şi  aplicaţiei.

v  Observarea răspunde la  întrebarea: CE spune textul?

v  Interpretarea răspunde la întrebarea: CE înseamnă textul?

v  Aplicarea răspunde la întrebarea: CE înseamnă textul pentru mine? CUM se aplică la viaţa mea?

 

 

OBSERVAREA

 

Observarea este relatarea fidelă, clară, obiectivă şi completă a unei întâmplări sau a unui fapt. În cazul studiului biblic, observarea presupune cunoaşterea cât mai temeinică şi exactă a conţinutului pasajului din Scriptură care urmează a fi interpretat.

 

Exerciţiu practic: Faceţi cât de multe observaţii puteţi din versetele: Faptele Apostolilor 1:8 şi Luca 3:1,2

§  „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”“ (Faptele apostolilor 1:8)

§  „În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei, şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa – cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu.“ (Luca 3:1-2)

 

Paşi care trebuie parcurşi în faza de observare:

1.      citeşte textul

2.      familiarizează-te cu textul, recitindu-l

3.      citeşte şi alte versiuni

4.      citeşte cu un scop corect (ca Dumnezeu să-ţi vorbească)

5.      observă (şi notează) textul şi contextul

6.      selectează (materialul de care ai nevoie)

7.      sintetizează (adună toate informaţiile împreună şi aranjează-le)

 

Cele şase întrebări ale observării: 

 

CINE?

Cine scrie? Cine vorbeşte? Cine sunt personajele prezentate? Cine este implicat? Cine este auditoriul? Cine sunt destinatarii?

 

CE?

Ce se întâmplă? Ce formă literară are textul? (poezie, naraţiune, pildă, profeţie…) Ce adevăruri sau principii sunt prezentate? Ce subiect este prezentat? Ce mesaj are? Ce fac sau ce spun personajele? Ce este bine în acţiunile lor şi ce nu este bine?

 

UNDE?

Unde are loc acţiunea? Caută detalii despre oraş, ţinut, ţară, continent. Unde este autorul, unde se află destinatarii?

Exemplu: încercând să cauţi răspuns la această întrebare, poţi afla perioada istorică în care a trăit Iov:

§  „Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău. I s-au născut şapte fii şi trei fete. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.“ (Iov 1:1-3)

§  „Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam.“ (Iov 42:16)

Dacă observi numele ţării, numele celorlalte ţări, vârsta oamenilor şi faptul că Dumnezeu nu se revelase ca şi Dumnezeu al lui Israel, poţi trage concluzia că Iov a trăit înainte de Avraam, pe vremea patriarhilor.

 

CÂND?

Când au avut loc evenimentele? În ce perioadă? Exemplu:

§  „Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.“ (Evrei 9:8-12)

Citind cu atenţie pasajul şi întrebându-ne când au fost spuse aceste cuvinte, vom înţelege că acestea au fost scrise înainte de dărâmarea Ierusalimului, care a avut loc în anul 70 după Cristos.

 

DE CE?

De ce este inclus pasajul în text? De ce nu apare altundeva? De ce apare aici? De ce acţionează personajele în acest fel? De ce la unele întâmplări nu ne este prezentat sfârşitul?

Exemplu:

Oare fratele fiului risipitor a intrat în casă sau nu? S-a pocăit şi el sau nu? De ce în Matei 1:1 Matei îl prezintă pe Cristos Mesia ca „fiul lui David, fiul lui Avraam”? Nu ştia că David a trăit după Avraam?

Cu siguranţă ştia, prin urmare înseamnă că a intenţionat ceva anume. Ce?

 

CUM?

Cum s-a întâmplat? Cum au reacţionat? Cum s-a îndeplinit lucrul respectiv? Cum îşi prezintă autorul materialul? Cum îl organizează? Cum decurg lucrurile mai departe? Cum reacţionează ceilalţi? Cum au rezolvat problemele?

 

 

Ce să urmăreşti în faza observării:

 

-          asocieri de idei (lucruri care se aseamănă) Exemplu: Efeseni şi Coloseni

-          contraste (lucruri care se deosebesc) Exemplu: Faptele Apostolilor 1:8 „ci

-          repetiţii (de expresii, de idei, de cuvinte, persoanele amintite mai des) Exemplu: Efeseni: „în Cristos”, „în El

-          cuvinte cheie (Epistola către Romani: credinţa)

-          cauză-efect

§  „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.“ (Galateni 6:7-8)

-          punctul culminant

§  „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.“ (Evrei 1:1-2)

§  „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.“ (Evrei 8:1-2)

-          verbele (timpul lor: trecut, prezent, viitor; diateza activă, pasivă?) Exemplu: „credinţa care a fost dată…”, „veţi primi o putere

-          cuvintele de legătură(„dacă”; „de aceea”; „fiindcă”; „atunci”; „pentru că”)

-          proporţia (câtă importanţă se acordă subiectului? Cât de mult se vorbeşte în Biblie despre acel subiect? Exemplu: cât de multă atenţie se acordă evenimentelor din Săptămâna Mare.) Ce este scos în evidenţă? Care parte este mai importantă?

-          contextul(urmăreşte contextul) ceea ce este înaintea şi înapoia pasajului, contextul cărţii, contextul întregii Biblii.

-          concluzia: face autorul concluzii? Care sunt acestea? Va trebui să observi că uneori concluzia este la începutul pasajului respectiv.

 

 

 

INTERPRETAREA

                                                  

Interpretarea răspunde la întrebarea: CE înseamnă textul? CE a vrut să spună autorul? Hermeneutica sau interpretarea înseamnă descoperirea sensului iniţial al scrierii. Aplicând corect principiile de interpretare, nu poţi face ca Scriptura să însemne ce vrei tu şi nici să afirmi că „fiecare interpretează cum vrea el”.

 

Interpretarea corectă este posibilă:

1. prin iluminarea Duhului Sfânt

§  „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.“ (1 Corinteni 2:12-14)

§  „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.“ (Ioan 16:14)

 

2. prin atitudinea de smerenie a omului

§  „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!”“ (Matei 11:25-26)

§  „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,“ (Efeseni 1:17-19)

 

3. prin studiu

§  „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.“ (1 Ioan 4:1)

§  „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.“ (Evrei 5:14)

§  „Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.“ (Faptele apostolilor 17:11)

§  „El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!“ (Daniel 10:12)

 

4. prin(cu) intenţii curate

§  „Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.“ (2 Corinteni 4:2)

§  „ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.“ (2 Petru 3:16)

 

 

Principii de interpretare

 

1. Scriptura interpretează Scriptura

Biblia nu se contrazice. Ea se armonizează în totalitatea ei, în sensul că pasajele mai clare, explică pasajele mai puţin clare. Biblia se explică pe ea însăşi. Ca să înţelegi acest lucru, trebuie să vezi ce spune contextul imediat (pasaj, capitol, carte). Ce spune contextul larg (întreaga Biblie)?

Exemple:

§  „Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.“ (1 Timotei 2:15)

Oare se referă acest pasaj la mântuirea din păcate? Ca să înţelegi acest verset, trebuie să  urmăreşti ce spune Biblia, în general, despre mântuire.

§  „Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie.“(1 Corinteni 7:1)

Este vorba aici despre abstinenţă totală? Din context îţi dai seama că se vorbeşte despre abţinerea de la imoralitatea sexuală.

 

§  „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.“ (Matei 12:40)

 

A stat sau nu, Isus trei zile şi trei nopţi în mormânt? Trebuie să vezi care era conceptul evreiesc despre zi şi noapte.

 

§  „Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”“ (1 Samuel 28:11)

Oare chiar a fost chemat profetul Samuel din morţi de femeia care practica necromanţia? Adică morţii credincioşi sunt la îndemâna puterilor întunericului? Studiind contextul larg, vom afla că lucrurile nu stau deloc în acest fel.

 

 

2. Scriptura se interpretează natural

-          adică trebuie să căutăm sensul natural al textului biblic

-          acesta mai este numit şi principiul simplităţii

-          trebuie să fim atenţi la pericolul alegorizării

Exemple: Pilda Samariteanului milostiv: oare a fost intenţia Domnului Isus să ne spună că El este samariteanul milostiv? Cu siguranţă că nu. Citind cu atenţie, putem descoperi cu uşurinţă motivul care l-a determinat pe Isus să spună această pildă.

§  „Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”“ (Luca 10:25)

§  „Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?”“ (Luca 10:29)

 

Epistola către Filimon: unii au spus că Filimon este Dumnezeu, Onisim păcătosul, iar Pavel este Cristos care mijloceşte. Nu se poate ca autorul să fi intenţionat să spună acest lucru.

 

Interpretăm Scriptura literal cu excepţia în care pasajul indică sensul figurativ.

§  „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.“ (Ioan 10:9)

Este limpede că aici sensul natural este cel figurativ. Nu trebuie să ne gândim că Isus a spus despre Sine că este o uşă în sensul literal, ci El a folosit o metaforă pentru a arăta că accesul la Dumnezeu se poate face exclusiv prin El.

Vom observa că uneori limbajul cere o interpretare figurativă.

 

Exemple:

§  „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică. Eu sunt Pâinea vieţii.“ (Ioan 6:47-48)

§  „„Duceţi-vă”, le-a răspuns El, „şi spuneţi vulpii aceleia: „Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi.“ (Luca 13:32)

§  Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijeliţii aceia!” (Filipeni 3:2)

Expresiile „vulpe” sau „câini” se referă la caracterul negativ al acelor persoane.

§  „Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.“ (Apocalipsa 7:13-14)

Termenul „haine albe” este un simbol pentru neprihănirea datorată sângelui lui Cristos.

 

CUM aflăm care pasaje trebuie interpretate literal şi care trebuie interpretate figurativ?

-          trebuie să ne întrebăm care este sensul natural

-          care a fost intenţia vorbitorului

-          care a fost intenţia scriitorului

 

3. Scriptura se interpretează gramatical

Acesta este felul în care gramatica leagă sensul cuvintelor:

-          timpul verbelor

-          forma de singular sau plural

-          analiza după gen, număr, caz

Exemplu: expresia arhanghelii nu este biblică.

Biblia foloseşte cuvântul arhanghel la singular, doar cu referire la arhanghelul Mihail.

 

 

 

 

4. Scriptura se interpretează în contextul istoric

Dumnezeu a ales să vorbească într-un context istoric precis. Ca să înţelegi mesajul permanent al Scripturii trebuie să afli contextul în care a fost scris iniţial.

Exemple:

-          Contrazice oare Iacov în epistola sa pe Pavel şi cartea Romani, aşa cum a susţinut Luther? Este suficient să afli că Epistola lui Iacov a fost scrisă înainte de Epistola către Romani, deci Iacov nu avea cum să contrazică în epistola sa, ceva ce a fost scris după aceea.

 

-          Celibatul din 1Corinteni 7.

 Pavel spune că având în vedere „strâmtorarea de acum”:

§  „Iată, dar, ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este.“ (1 Corinteni 7:26)

Referirea este una contextuală, raportată la evenimentele sociale, politice şi de persecuţie religioasă de atunci, nu de astăzi.

 

§  „… Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.“ (Exodul 23:19b) Ce păcat este acesta?

Nu este un păcat în sine, dar deoarece acesta era un obicei canaanit prin care se invoca fertilitatea, (implicit o zeitate păgână) cei din jur puteau să-i acuze de idolatrie pe evreii care ar fi practicat acest obicei.

 

-          sărutul de dragoste

§  „Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. Toate bisericile lui Hristos vă trimit sănătate.“(Romani 16:16)

§  „Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.“ (2 Corinteni 12:12)

§  „Spuneţi sănătate tuturor fraţilor, cu o sărutare sfântă.“ (1 Tesaloniceni 5:26)

 

-          în zilele noastre,  corespondentul cultural din apus este îmbrăţişarea sau strângerea mâinii.

 

 

APLICAŢIA

 

Scopul esenţial al studiului nu este să îmbogăţească cunoştinţele, ci să schimbe vieţile. Tocmai de aceea, studiul biblic devine eficient în momentul în care ştim să aplicăm cunoştinţele dobândite la viaţa noastră personală precum şi în vieţile altora.

§  „Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;“(Ioan 8:31)

§  „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.“ (Iacov 1:22)

 

1. Aplicaţia trebuie să fie personală

Înainte de oricine altcineva, Cuvântul trebuie să mi se aplice mie. Astfel că sunt obligat să mă întreb: cum se aplică acel adevăr la viaţa mea?

-          sunt exemple de urmat?

-          este vreo poruncă de ascultat?

-          sunt greşeli care trebuie evitate?

-          sunt lucruri de care trebuie să mă feresc?

-          există păcate de care trebuie să mă las?

-          sunt promisiuni pe care să le iau?

-          am învăţat ceva nou despre Dumnezeu Tatăl, despre Cristos sau despre Duhul Sfânt??

-          ce am învăţat ca soţ, părinte sau slujitor?

-          cum mă voi schimba în urma celor studiate?

 

2. Aplicaţia corectă depinde de interpretarea corectă

-          dacă interpretarea este greşită şi aplicaţia va fi greşită

-          un pasaj poate avea mai multe aplicaţii dar nu are decât o singură interpretare corectă.

3. Aplicaţia nu trebuie generalizată

-          trebuie să ne rezumăm la lucruri concrete

-          prin urmare, concentrează-te pe un domeniu de aplicaţie cât mai îngust

-          în urma predicii sau a studiului, oamenii trebuie să poată spune ce  anume au învăţat în mod concret.

Acest lucru se vede foarte clar în cazul îndemnurilor la rugăciune: dacă sunt prea stufoase, oamenii nu se mai roagă la subiect, ci se roagă fiecare ceea ce crede el.

 

4. Aplicaţia trebuie să ţină cont de auditoriu  

Ce calităţi au cei care ascultă? Ce slăbiciuni au? Cu ce se confruntă? Care sunt priorităţile lor? Care este pregătirea lor academică? Dacă sunt săraci, nu le vorbi despre vina bogaţilor, iar dacă sunt morali nu le vorbi despre curva Rahav, ci mai degrabă vorbeşte-le despre pericolul îndreptăţirii personale înaintea lui Dumnezeu.

 

5. Aplicaţia trebuie să fie confruntaţională  

-          oamenii au nevoie să fie determinaţi să poată lua decizii.

-          confruntaţi cu puterea Cuvântului, ei trebuie să i-a hotărârea să se pocăiască, să se lase de anumite păcate, să dorească să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu, să se sfinţească, să mărturisească anumite păcate, să decidă să dea zeciuială, să ierte, să-şi ceară iertare, să se împace cu cineva cu care sunt în conflict, să slujească, să se implice într-o anumită lucrare, să se dedice mai mult rugăciunii, citirii Bibliei, ajutării semenilor.

 

 

 

Bibliografie selectivă

 

Archer, Gleason L.; An Encyclopedia of Biblical Difficulties, Grand Rapids: Zondervan, 1982

 

Coleman, Robert E.; Master Plan of Evangelism; Fleming H. Company, Old Tapan, New Jersey

 

Cum să conduci un grup mic de studiu biblic; Editura Logos, Cluj Napoca, 1993

 

Elwell, Walter A.; Topical Analysis of the Bible, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan

 

Fee, Gordon; Exegeza Noului Testament, Editura Logos, Cluj Napoca, 2006

 

Fee, Gordon şi Stuart, Douglas; Biblia ca literatură, Editura Logos, Cluj Napoca, 1995

 

Geisler, Norman şi Howe, Thomas; Sub semnul îndoielii, Editura Aqua Forte, Cluj Napoca, 2004

 

Hendricks, Howard G.şi Hendricks, William D.; Trăirea după Biblie, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2003

 

Henrichsen, Walter A.; Cercetaţi Scripturile, Editura Logos, Cluj Napoca, 1995

 

Morris, Henry M.; Bazele biblice ale ştiinţei moderne, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, U.S.A, 1993

 

Schindler, Claude E. Jr. şi Pyle, Pacheco; Instruire şi Educare pentru Eternitate; Editura Cartea Creştină, Oradea

 

Stott, John; Puterea Predicării, Editura Logos, Cluj Napoca, 2004

 

Wilkinson, Bruce; Cele şapte legi ale învăţării, Editura Logos, Cluj Napoca, 2003